Concluzii consultare online - dizabilități auditive

Am întrebat comunitatea care sunt dificultățile cu care se confruntă studenții cu dizabilități auditive.

Imagine de fundal eveniment: undefined

Ce mai e nou la proiectul nostru?

Pentru proiectul nostru, perioada de izolarea a adus și nevoia de adaptare a activităților desfășurate. Am căutat o metodă de a implica studenții cu și fără dizabilități pentru a formula și fundamenta o serie de măsuri coerente de acțiune ce vor veni în sprijinul accesului echitabil la procesul educațional al persoanelor cu dizabilități. Am profitat de mediul online și am desfășurat trei consultări despre dizabilități locomotorii, auditive și vizuale.

Citește în continuare dacă dorești să afli ce s-a discutat la consultarea despre dizabilități auditive sau accesează următoarele link-uri pentru a afla despre dizabilități locomotorii și vizuale.

Accesul la educație

Un aspect important de avut în vedere înainte de a citi cele ce urmează este faptul că în viziunea noastră când ne referim la acces la educație ne referim la infrastructură (acces în clădiri, săli de curs/seminar/laborator, băi, cantine, cămine etc.), dotarea corespunzătoare a laboratoarelor și sălilor, device-uri și materiale educaționale adaptate la tipuri de dizabilități, sprijin personalizat (profesori care știu cum să interacționeze cu elevi cu anumite dizabilități, sprijin/flexibilitate în programul de prezentarea a proiectelor și cu interpret de exemplu).

Nevoile de învățare

Ne-am bucurat de o prezență semnificativă la consultarea despre persoanele cu dizabilități auditive. Am pornit discuțiile prin a întreba participanții de ce au nevoie pentru a învăța. Un element recurent în răspunsuri a fost ,materiale în format scris”. Alte nevoi menționate sunt: sprijin și informare pe orice domeniu, sprijin unde nu te descurci, explicații potrivite, exemple și materiale auxiliare, suport din partea cadrelor didactice, materiale accesibile sau accesibilizate, tutore, interpret și transcriere automată după orator.

Provocări

Am continuat prin a analiza împreună cu cei prezenți care sunt provocările cu care se confruntă persoanele cu dizabilități auditive în procesul educațional. Universitățile nu au studenți cu dizabilități pentru că nu au infrastructură, astfel se formează un cerc vicios și, pentru că nu au studenți, universitățile nu investesc în infrastructură. Nu există acces sau sprijin în universități și, deși studenții cu dizabilități auditive s-ar putea descurca cu ajutorul tehnologiei, nu este echitabil. În universități nu se pune problema existenței transcripturilor pentru a fi accesibile studenților și nici a unor examinări speciale.

La fel ca și în cazul altor dizabilități, o provocare recurentă este interacțiunea cu colegii și profesorii deoarece aceștia nu dețin suficiente informații sau nu toate informațiile ajung la ei. Persoanele fără dizabilități nu sunt pregătite din punct de vedere psihologic să interacționeze cu persoanele cu o dizabilitate.

O altă provocare constă în numărul mic de interpreți mimico-gestuali autorizați. Un bun exemplu în această direcție este reprezentat de Universitatea Babeș-Bolay, unde au fost achiziționate servicii de interpretariat încă din anul 2016. Tot în această arie se încadrează și faptul că mulți termeni academici nu au corespondent gestual. Pentru a putea fi student la o universitate, în cadrul acesteia ar trebui să existe un serviciu care să accesibilizeze materialele. Însă, în realitate, un student cu dizabilități auditive se bazează pe suport de curs scris pentru că universitățile nu oferă interpreți, deși legea obligă acest lucru.

Participarea la procesul educațional în sine este o provocare, un caz ce exemplifică acest fapt este situația unei dezbateri în timpul unui seminar. Informațiile nu pot fi captate pe cale auditivă pentru că sunt multe voci în spate, stânga sau dreapta și nu se poate identifica cine vorbește, astfel o persoană cu dizabilități auditive nu are șansa participării la dezbatere. În timpul unui curs, există posibilitatea să te poți baza pe suport de curs, însă la seminarii sunt discuții libere, constructive, de unde poți culege informații importante, motiv pentru care prezența interpretului la seminar poate avea o influență pozitivă, la fel cum absența acestuia aduce o influență negativă asupra educației unui student cu dizabilități auditive.

Dar care sunt soluțiile?

Am urmărit prin consultarea noastră să înțelegem problemele existente, dar cel mai important să căutăm și rezolvarea acestora, astfel am lansat către participanți întrebarea: Cum ar arăta o universitate care își sprijină studenții cu dizabilități auditive să ia parte în mod echitabil și calitativ la procesul educațional?.

Trăim în era tehnologiei, deci o primă soluție ar fi achiziționarea sau dezvoltarea unei aplicații de transcriere automată care să poată recunoaște voci. Aceasta ar veni în sprijinul studenților până când se dezvoltă partea ce ține de interpreți: aprobarea unui buget, instruirea lor, stabilirea normelor, etc. În prezent există o aplicație pentru Android numită Transcriere Live ce are o funcționalitate bună.

O universitate ce vine în sprijinul studenților cu dizabilități ar înființa un birou ce să aibă drept scop integrarea acestora pe toate planurile. Persoanele angajate în acest scop ar cunoaște legea și, implicit, drepturile persoanelor surde. Acest birou ar lucra pentru a obține metode adaptate de învățare (de exemplu, să se asigure că toți profesorii prezintă pe videoproiector în timpul cursului informațiile bine structurate) și a rezolva problemele cu care se confruntă studenții (de exemplu, dacă un student surd este discriminat).

Cea mai evidentă soluție este oferirea unui serviciu de interpretariat. Acest serviciu ar presupune ca interpretul să asiste studentul la cursuri, seminarii, examene, să îi ofere materiale în format electronic accesibilizate, video-uri în limbajul semnelor bazat pe suportul de curs. Soluțiile nu se opresc aici deoarece în ajutorul studenților cu dizabilități ar putea să vină și servicii de transcriere și luare de notițe.

O universitate ideală ar transmite tuturor studenților informații despre dizabilitatea auditivă și ar avea servicii de asistență pentru studenții cu dizabilități, astfel devenind un mediu mai prietenos și mai deschis. Ar putea face de asemenea, traininguri de popularizare a limbajului semnelor.

Într-o universitate ce sprijină studenții cu dizabilități auditive, profesorii și-ar face timp pentru conversații online cu acești studenți pentru a le lămuri neclaritățile.

În ceea ce privește studiul, soluții ar putea fi și digitalizarea materialelor de studiu, facilitarea asistenței la studiu, sală de lectură cu imprimantă și oferirea de gratuitate pentru copierea materialelor.

În ceea ce privește pregătirea studenților cu dizabilități auditive pentru viața profesională, universitatea ar trebui să faciliteze formarea abilităților de orientare și mișcare independentă, ar oferi seminarii de instruire, consiliere și asistență în tratarea problemelor de studiu individuale.

Tehnologia ar putea să-și aducă aportul în rezolvarea problemelor persoanelor surde în mai multe moduri: aparate de amplificare a sunetului, servicii online de la bibliotecă, microfoane speciale purtate de profesori (pentru studenții cu aparat auditiv).

Și un ultim aspect menționat de participanți este ca într-o universitate să existe măcar un cunoscător al limbajului semnelor în cadrul personalului administrativ.

Dar ce sistem de sprijin există?

Un exemplu de sistem de sprijin se găsește în Cluj, la Universitatea Babeș-Bolay, unde de la admitere se identifică studenții cu dizabilități. Aceștia sunt ulterior contactați pentru a afla ce nevoie de adaptare au. Studenții cu dizabilități auditive depun o cerere că au nevoie de interpret, iar universitatea contractează servicii specifice pentru fiecare student. Interpretul merge la cursuri și seminarii cu studentul. Accesibilizarea cursurilor se face cu ajutorul angajaților și voluntarilor.